Mozaicul antic
Mozaicul antic
Mozaicul- arta decorativă perfecționată de-a lungul a câteva milenii
I. Mozaicul antic
Ne-am propus să te purtăm alături de noi într-o călătorie fascinantă către începuturile unui produs ce a reușit să supraviețuiască cu succes timpului și diferitelor perioade: mozaicul. Înainte de a-ți dezvălui numeroasele moduri în care el poate fi astăzi utilizat, vei fi surprins să afli cum a apărut și cum și-a găsit locul în istorie.
Vorbim despre mozaicuri de mai bine de 4000 de ani, în Mesopotamia când acestea erau realizate din bucăți mici de piatră fină dar și în Egipt, încă din timpurile primelor dinastii. Tehnica consta în crearea unor pavaje cu pietriș, prin folosirea diverselor pietre colorate pentru a crea modele, chiar dacă aveau tendința de a interpreta un decor nestructurat. A urmat apoi drumul către produsul cu adevărat excepțional, adus într-o formă de artă, cu modele geometrice precise și scene detaliate ale oamenilor și ale animalelor. Această perioadă a fost inițiată de către greci, începând cu secolul al V-lea î.Hr. Intre mozaic și pictură, arta cu care are cel mai mult în comun, a existat o influență reciprocă de intensitate variabilă. Mozaicurile din secolul al IV-lea au avut tendința de a copia stilul picturilor murale iar în vremurile elenistice târzii a fost dezvoltat un tip de mozaic ale cărui gradații și tehnici de umbriri delicate de culoare sugerează o încercare de reproducere exactă a calităților tipice artei picturii.
Cu 200 de ani î.Hr., mozaicul cunoaște gloria și o schimbare importantă și în Imperiul Roman, a cărei avere permitea fabricarea de mici „plăcuțe pătrate” sau uniforme, piese prefabricate folosite pentru a crea mozaicuri. Imperiul Roman a introdus și placile de marmură sau pietrele naturale pentru crearea podelelor din mozaicuri cu scene din viața romanilor de zi cu zi. Aici el și-a dezvoltat treptat propriile sale legi estetice și noi metodele de producție mai rapide, cu materiale mai puternice din diferite modele de culoare. Exemple excepționale pot fi admirate în bisericile Romei (Santa Costanza, Santa Maria Magiore) dar și în cele din Ravena, precum Mausoleul Galla Placidia, San Vitale, Sant Apollinare Nuovo și Sant Apollinnare in Classe.
În parcursul său către prezent, mozaicul a fost dezvoltat și în Imperiul Bizantin unde au fost prelungite tendințele lumii antice ale acestuia, conducându-l spre Evul Mediu și oferindu-i cea mai înaltă formă de rafinament. În această perioadă au fost ridicate placări de la podea la perete, inclusiv pe tavane și au început să se utilizeze tipurile de mozaic smălțuit. Unele dintre aceste dale mici au avut integrat în design-ul lor modele de argint sau de frunze de aur pentru a da un aer de opulență și măreție clădirilor pe care le împodobeau. Cele mai multe mozaicuri bizantine au avut teme religioase și au fost realizate în catedrale.
O ultimă perioadă importantă din istoria mozaicului, este cea a Imperiului Musulman ce introduce sticla și ceramica cu scopul de a decora moschei islamice și palate în tot imperiul, ce se întindea din Orientul Mijlociu până în Africa de Nord sau Spania, la limita extremă. Aceste mozaicuri au avut, cel mai adesea, modele pur geometrice iar perioada a profitat de diferite forme de plăci pentru a crea modele complete dar și diferite motive artistice.
Unele dintre cele mai faimoase exemple de artă mozaic islamică pot fi găsite în palatul Alhambra din Spania, la Moscheea Albastră din Afganistan sau la Moscheea Jameh din Iran.
În ceea ce privește modul de realizare și materialele utilizate, în antichitate, mozaicurile erau realizate din pietricele netăiate, de mărime uniformă. Grecii, împreună cu romanii au fost cei care au ridicat mozaicul la rangul de artă de mare rafinament introducand tehnica așa-numită Tessera (Tesserae – limba latină pentru „cuburi” sau „zaruri”) – realizarea unor piese tăiate la o forma triunghiulară, pătrată, sau o altă formă regulată, astfel încât acestea să se potrivească strâns în grila de cuburi care formeaza suprafața de mozaic.
Apariția sticlei în mozaicuri a fost strans legată de perioada elenistică, utilizată chiar și în pardoseli, însă cu moderație din cauza fragilității sale. Romanii au integrat detalii de aur în aceste pietricele tăiate, ei fiind primii care au adăugat acestui produs un efect special, unic în acele vremuri. Inițial, rolul lor a fost pur și simplu pentru a descrie o coroană de aur într-un mozaic de podea din Antiohia (cca. 300 era noastră) și navele de aur, în unele mozaicuri boltă din Santa Costanza din Roma.
Atâta vreme cât mozaicul reprezenta o tehnică pentru realizarea pardoselilor, premisa principală de la care pornea crearea lui din diferite materiale a fost, pe lângă culoarea acestora, rezistența la uzură.
Astăzi ne bucurăm de un produs excepțional, purtat de-a lungul timpului în istorie, inițial reprezentând una dintre formele principale de exprimare în Antichitate. De la caracteristica funcțională și până la cea decorativă, el a îmbrăcat o formă artistică atât pentru vilele din Orientul Mijlociu și zona mediteraneană dar și pentru temple, magazine, case de baie, biserici și moschei. Iar astăzi, el se reinventează continuu prin tehnici de fabricație și modele polivalente.
Surse:
http://www.missiontilewest.com/blog/2014/03/25/brief-history-mosaic-tile-art/
http://www.britannica.com/art/mosaic-art
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mozaic
http://www.thejoyofshards.co.uk/history/
http://www.mozaico.com/history-of-mosaics